Panzele haosului

paienjenii gandurilor tes plase in jurul meu sufocandu-ma
frica ma invaluie in bezna ratiunii
racai peretii pana cand raman fara degete dar negasind un raspuns
ma incred in aceasta dulce naluca : speranta
poate ca peretii nu-s decat in mintea mea si panza tesuta de paienjeni e doar marea
sau poate simturile mele delireaza
sunt una cu intregul...si intregul s-a contopit in mine
din haos rasare ordinea primordiala
atunci de ce sa nu ne intoarcem in haos ?
pasesc pe cioburi de sticla si haosul ma urmeaza
imi inchide urmele pasilor sarutandu-le
pana cand dispar destramate