Iarna sperantei

Soare crud de iarna in ochii mei deschisi
Scantei de vise ce s-au transformat in turturi
Sperante de bruma asezata pe palide crengi,
Zapada pura-i calcata in picioare
este murdarita de suflete innegrite
Strazile orasului s-au imbracat in mirese
Te simti ca-n Marile Sperante.
Si parca singuratatea-i o explozie de artificii oranj
iar speranta e insasi viata ta
ce s-a intamplat nu vei stii niciodata... esti doar tu cu frigul ce-ti ingheata simtirea...

Aripi intunecate

Ma pierd intre lumini si umbre
pasul sovaielnic ma duce pe cai necunoscute
ale unei minti obscure
Intunericul ma cuprinde
incercand sa gasesc lumina
Dar ce -i lumina decat un alter ego al racelii ce ne cuprinde fiinta ?
Din intuneric ne-am nascut,in intuneric ne intoarcem
Sunt captiva propriei mele neputinte
As vrea sa strig,dar nici ecoul nu-mi raspunde
As vrea sa zbor,dar am aripile frante
Viata-i o cusca ingenioasa ce ne da iluzia de libertate
Si totusi...dulce libertate
Vreau sa te simt,sa gust si sa ma invalui in tine
Vreau sa zbor ,sa uit de neputinta faptului
ca desi suntem nascuti liberi,suntem pretutindeni legati in lanturi

Panzele haosului

paienjenii gandurilor tes plase in jurul meu sufocandu-ma
frica ma invaluie in bezna ratiunii
racai peretii pana cand raman fara degete dar negasind un raspuns
ma incred in aceasta dulce naluca : speranta
poate ca peretii nu-s decat in mintea mea si panza tesuta de paienjeni e doar marea
sau poate simturile mele delireaza
sunt una cu intregul...si intregul s-a contopit in mine
din haos rasare ordinea primordiala
atunci de ce sa nu ne intoarcem in haos ?
pasesc pe cioburi de sticla si haosul ma urmeaza
imi inchide urmele pasilor sarutandu-le
pana cand dispar destramate

Sperante Scufundate

frunze de ganduri cazute pe asfaltul rece

in sangele prelins s-a scris un nou destin

cand o stea moare, o alta stea se naste

dar paharul prafuit de speranta se umple iar cu vin

Arzande Dorinte

ganduri albe ca cerneala
imprastiate in neant
se ciocnesc in ecouri pierdute
ale unor egouri ranite
uneori ecourile infloresc precum vara trandafirii
si se vestejesc pierdute in uitare
uitarea insasi m-a uitat, descompusa
sictirita imi aprind o tigare
ce imi parjoleste mintea si ma arde
de parca viata e ceea ce ramane..doar scrum si fum
un azi plumbuit, dar un maine scufundat in culoare
un suflet pierdut,un suflet pur ce tocmai va fi corupt
suntem arzatori precum gheata si reci precum para focului, nici ingeri, nici demoni, ci doar ce ramane intre ei
abisul nostru este mintea,infernul ce arde sunt sentimentele si pasiunile perfide
ne scufundam in fiecare secunda dar in aceeasi secunda iesim la suprafata
o secunda dilata a fericirii ce-o visam
si totusi suntem niste risipitori